Taberele cu Zâmbet CONIL

Magia de a descoperi lumea împreună, prin joacă, este sorginte de bucurie pură, echilibru și sănătate. Motivați de acest crez, am creat Taberele cu Zâmbet pentru copilul tău.

Tabere sunt pline de aventură și foarte distractive, dar sunt ele și importante? Ei bine, da! Și iată de ce:

Expunerea copilului la diversitate

Tabăra conectează copiii și îi ajută. Aici, participanții pot întâlni copii diferiți, iar asta îi va ajuta să înțeleagă că lumea este un loc mare, în care fiecare dintre noi este unic. Profesorii și trainerii le servesc copiilor drept modele pozitive, care le vor influența în mod armonios dezvoltarea și gândirea.

Creșterea stimei de sine

Conform unor sondaje, peste 9% dintre copiii care participă în tabere spun că acestea i-au ajutat să aibă o părere bună despre ei, crescându-le astfel stima de sine. Atunci când copiii sunt într-o tabără, sunt nevoiți să stabilească singuri conexiuni și să se apropie de oameni. Sub ghidajul liderilor de tabără, copiii vor fi încurajați să se exprime, să se prezinte și să facă lucrurile cu siguranță și stăpânire de sine.

 

 

Conectarea copiilor cu natura

Natura este sursă de viață și sănătate, iar tabăra îi stimulează pe copii să petreacă timp în aer liber și să se bucure de natură. Tehnologia și școala online i-au îndepărtat mult pe copii de natură, iar taberele noastre cu zâmbete îi vor aduce mai aproape de aceasta, oferindu-le oportunități de explorare și învățare.

Dezvoltarea independenței și a autonomiei

Un copil responsabil este un viitor adult responsabil. Odată plecat în tabără, micuțul tău are acum ocazia de a-și câștiga independența. Copiii sunt „împuterniciți” să aibă grijă atât de ei, cât și de colegi și coechipieri, sub ghidajul liderilor și al trainerilor.
Responsabilizarea copiilor prin menținerea ordinii, aranjarea hainelor, pregătirea pentru somn și prin orientare le va crește considerabil încrederea în sine.

Tabăra oferă amintiri de neuitat

Participarea în Tabăra cu Zâmbete contribuie la crearea unor amintiri frumoase pentru viitor, cu experiențe și prietenii noi.

Tabăra le oferă participanților timp să își descopere abilitățile, să își depășească limitele, să se cunoască mai bine, cu beneficii extraordinare pentru dezvoltarea psiho-emoțională și cognitivă.

Tabăra cu Zâmbete by CONIL îi ține pe copii activi

Tabăra cu zâmbete le redă copiilor bucuria de a-și trăi copilăria în mod autentic. Într-o lume în care tehnologia a pus stăpânire pe viețile noastre și reușim din ce în ce mai puțin să îi ținem pe copii departe de ea, tabăra cu zâmbete le oferă copiilor șansa de a se desprinde de aceste lucruri pentru a se bucura cu adevărat de o copilărie frumoasă.

 

Te așteptăm în magica lume Conil!

 

Sunteți interesați să aflați mai multe despre Școala CONIL? Pentru orice întrebare legată de terapiile coordonate de specialiști la Centrul Multifuncțional CONIL, nu ezitați să ne contactați pe e-mail la office@conil.ro sau pe platformele noastre de social media Facebook, LinkedIn sau Instagram.

#CONIL

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?