Povestea lui Andrei: prietenul CONIL!

De-a lungul timpului, la CONIL, multi tineri si adolescenti au venit si ne-au sprijinit cauza prin a se oferi voluntari în programele si proiectele noastre. Printre ei se numara si Andrei, baiatul de 18 ani ce isi dedica timpul ajutandu-i pe cei mici, in ciuda tuturor asteptarilor.
Andrei se prezintă in fiecare dimineata la sediul CONIL 13 Septembrie, unde ajuta la pregatitul si stransul mesei, schimbatul si imbracatul celor mici, diversele activitati, servirea snacks-ului sanatos. Adesea, Andrei le pregateste celor mici jocuri in aer liber, cantece si dansuri si de aceea este foarte indragit printre ei. Insa, el nu este un copil ca oricare altul.
In copilarie, Andrei a fost victima bullying-ului si stigmatizarii. Fiind adesea marginalizat, el a inteles nevoia majora de schimbare din sistemul educational, ceea ce l-a impins sa isi dedice timpul cauzei noastre comune: lupta impotriva discriminarii copiilor atipici! Andrei sufera de neurofibromatoza, epilepsie si hidrocefalie, iar de aceea a trecut prin numeroase operatii, printre care si extragerea unei tumori de pe creier.

Experientele sale si traumele atat fizice cat si psihice au dus catre tulburari emotionale. Discriminat si batjocorit de catre colegi, prieteni si chiar si profesori, Andrei a luat hotararea de a face parte din schimbare! De aceea, a decis sa isi dedice timpul copiilor atipici, asemenea lui, pentru a ii ajuta sa se simta intelesi, iubiti, acceptati. La scurt timp dupa inceperea voluntariatului, Andrei a devenit un prieten de nadejde atat pentru cei mici, cat si pentru echipa CONIL!

Asadar, asteptam sa vedem cat mai multi tineri ce vor sa contribuie in lupta noastra pentru egalitate! Cat despre Andrei? Ii multumim ca s-a alaturat echipei CONIL si il felicitam pentru ca reuseste sa darama stereotipurile despre cei atipici in fiecare zi! Prin puterea exemplului, ambitie, empatie si iubire suntem convinsi ca fiecare copil va reusi!

No Comments

Post a Comment

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?