Icoana, biblia oamenilor simpli

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „icoană” se traduce din limba greacă  prin  imagine, portret sau chip iar  grafia insemnând scriere. Este lesne atunci de înțeles că  iconografia reprezintă scrierea prin imagini, ne spune Gabriel Tănase, artist plastic, absolvent al Seminarului Teologic.Ioan Gură de Aur din Slobozia și al sectiei de picture murală  bizantină din cadrul Institutului Teologic București.

Pe lângă scopul său estetic și cel de mijlocitor al credinței fiecăruia dintre noi, icoana are și un scop educativ. În vechime, icoana era numită și Biblia celor care nu știu să citească. Asemeni unui copil care încă nu a dobândit deprinderea de a citi și care, urmărind grafica unei povești o poate înțelege, la fel și cu privitorul icoanelor care,  urmărind simbolurile și grafica sa poate înțelege  povestea acesteia.

Simbolul in icoană apare datorită nevoii de a transpune în imagini  ființe imateriale – ingerii, trinitatea sau starea de sfințenie.

Cel mai des întâlnit simbol în iconografie este aura sfinților, ne spune Gabriel Tănase. Un alt  simbol este acela al aripilor prezente la îngeri, ele arătându-ne  faptul că aceștia sunt  ființe spirituale, fără trup, care nu se supun legilor fizicii!

No Comments

Post a Comment

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?