Gestionarea conflictului părinte-copil

conflictul părinte-copil

Conflictul părinte- copil este o temă de dezbatere veche și foarte controversată. De cele mai multe ori, părinții își dau seama că au nevoie să îmbunătățească ceva în comunicarea cu copiii. Când? Atunci când apar conflicte in mod frecvent și mai ales atunci când acestea sunt violente, când se lasă cu urlete, plânsete, supărări, amenințări, șantaj emoțional și pedepse.

Suntem diferiți. Bunic, părinte, copil Nu toți gândim la fel și este absolut firesc să apară situații în care părintele și copilul sa aiba păreri diferite, așteptări diferite, dorințe și nevoi diferite. Acestea sunt situațiile în care apar conflictele ăntre părinte-copil. Le evităm? Da aceasta poate fi o soluție pe termen scurt. Pe termen lung însă, nu face decât să amplifice conflictul și să genereze resentimente de ambele părți.

O atitudine constructivă este să acceptăm existența conflictelor, să învățăm să le gestionăm adecvat. Și cel mai important, să le folosim spre binele nostru și al relației cu propriul copil.

Fiecare conflict părinte-copil este o oportunitate de a-l învăța cum să gestioneze o asemenea situatie. Ne dă șansa de a ne învăța să ne respectăm reciproc dar și să ne alegem pe noi inșine. Este foarte important să ne spunem punctul de vedere, să vorbim despre așteptările, nevoile, dorințele și trăirile noastre, ajutându-i și pe copii să învețe să facă și ei la fel.

Sunt familii în care conflictele cu copiii sunt ocazionale, însă, sunt și familii în care conflictele părinte-copil sunt zilnice sau chiar permanente.

Noi, ca parinti, trebuie sa fim constienti continuu ca dorința/nevoia copilului este una normală, firească, oricât de inadecvată ar părea la prima vedere. De exemplu, consider că este firesc ca un copil să refuze să închidă calculatorul la solicitarea unui părinte. Chiar dacă această solicitare este justificată de cele două ore petrecute deja în fața ecranului. Ochii copilului au mare nevoie de o pauză. Cred însă că este normal să refuze să închidă calculatorul deoarece ecranele dau dependență și, de fapt, cu cât stă mai mult, cu atât va vrea să stea mai mult.

Ce avem de făcut? În primul rând să acceptăm că acest lucru se întâmplă și că s-a ajuns aici. Apoi, să discutăm cu copilul cu calm și înțelepciune, spunându-i că ecranele reprezintă o realitate virtuală care îi poate îndepărta mult pe oameni de drumul lor și de a fi în contact cu sine. Deci, în cazul ecranelor, este vorba de dependență pe care este nevoie să o gestioneze.

A-i permite copilului să se asculte pe sine nu înseamnă a-l lăsa la voia întâmplării. Suntem părinți și ne-am asumat responsabilitatea de a-l crește pe cât posibil sănătos, echilibrat și fericit. Înseamnă a fi suficient de atenți, prezenți și conectați în relația cu copilul încât să simțim, să știm când e cazul să renunțăm la cerințele noastre, deoarece acestea îl fac să se îndepărteze de sine pentru a ne face nouă pe plac.

Mai grav, cu cât mai multă tensiune creăm noi, părinții, în jurul unui subiect (spălatul pe mâini/pe dinți/pe cap, statul pe telefon, temele pentru acasă, ordinea și curățenia etc.), cu atât mai mare va fi tendința copilului de a fugi de sarcinile date. După ce că sarcina în sine este neplăcută, atmosfera din jurul ei o face atât de grea încât preferă să fugă pentru un timp scurt, plătind prețul altor consecințe negative.

ce trebuie să facem pentru a minimiza conflictul părinte-copil?

Este foarte important sa lamurim care este scopul pe care dorim sa il atingem, ce rezultat concret ne dorim. Pentru noi, ca parinti, este usor sa ne dam seama de acest scop. Stînd însă de vorbă cu copiii nostri, s-ar putea sa avem surpriza ca ei își camuflează dorințele, din teama că le vor fi refuzate De exemplu,  copiii au momente când refuză să iasă afară spunând că nu vor. Adevăratul motiv însă este acela  că ei se tem că, ieșind afară, nu le va mai rămâne suficient timp pentru a se juca pe calculator. Când am clarificat motivul real, l-am asigurat pe copil că va avea timpul convenit chiar dacă ieșim afară și refuzul a dispărut imediat.

Pe măsură ce îți ajuți copilul să-și clarifice ce anume își dorește, își dezvoltă abilitatea de a fi conștient de dorințele și nevoile sale.

S-ar putea să fie nevoie să acceptăm că nu vom obține chiar totul din ceea ne dorim sau nu vom obține atunci când ne dorim. Dar conflictul părinte-copil nu trebuie soluționat doar în favoarea unei părți.

În acest punct, îi oferim copilului ocazia de a propune soluții, apoi venim și noi cu propunerile noastre și alegem varianta optimă.

Poate că vom rata îndeplinirea întocmai a dorinței noastre, însă, în mod cert, vom obține armonie și conectare în relația cu copilul. Și, desigur, o experiență în plus de gestionare reușită a unui conflict.

Cred că, indiferent cum am fost educați și prin ce experiențe de viață am trecut, noi, părinții de astăzi, avem puterea de a rupe vechile tipare.  Folosindu-ne de toate noile metode și descoperiri științifice, putem să ne educăm copiii cu iubire, cu blândețe, astfel încât ei să devină adulți echilibrați emoțional, puternici, liberi și încrezători în sine. Nu-i așa că și tu vrei ca micuțul tău să-și creeze propria vieașă și să construiască o lume de mâine mai bună?

 

Pentru alte sfaturi oferite de specialistii nostri, vizitează pagina de Facebook sau sectiunea blog a site-ului!

 

Prof Eliza Ghețea

 

 

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?