Dezvoltarea vorbirii la copii

Dezvoltarea vorbirii la copil – un semnal de alarmă

 

Atunci când copilul a ajuns la vârsta de doi ani, dezvoltarea este normală, dar vorbirea întârzie să apară, li se generează părinților un semn de întrebare și, ulterior, o stare de panică. Neacceptarea existenței unei probleme duce și către întârzierea rezolvării ei. De aceea, cel mai bine este să se opteze pentru o documentare prealabilă, urmată de apelarea la un ajutor specializat.

Este important să se observe copilul cu atenție pentru a concluziona ce anume înțelege acesta în urma comunicării cu el (limbajul receptiv) și ce anume spune copilul, câte cuvinte are în bagajul lui lexical (limbajul expresiv).

Principalele cauze care întârzie o dezvoltare optimă a limbajului sunt:

  1. Comunicarea insuficientă cu copilul

Înainte de a lua în calcul orice altă cauză de natură medicală, ar trebui analizată comunicarea cu cel mic. Se comunică suficient cu copilul sau este lăsat să se joace singur, eventual cu telefonul părintelui și, dacă se poate, în liniște? Până la vârsta de 3 ani, copilul dobândește numeroase achiziții de limbaj în cadrul familiei, prin intermediul comunicării cu el. Faptul că ceilalți membri ai familiei îi vorbesc constant îl îndeamnă să își însușească limbajul, să își îmbogățească vocabularul și să se dezvolte armonios din punct de vedere psihic.

  1. Probleme auditive

Un consult ORL este indicat dacă cel mic nu reacționează atunci când este strigat și cel mai adesea pare să nu bage în seamă zgomotele din jur. Poate fi vorba de o infecție a urechii care duce la un auz deficitar într-o perioadă în care copilul are nevoie să audă pentru a-și putea dezvolta vorbirea.

  1. Probleme orale

Acestea pot fi localizate la nivel lingual sau la nivelul bolții palatine. Acest tip de probleme îngreunează semnificativ vorbirea la copil. Tot un medic specialist le va rezolva corespunzător.

  1. O întârziere în dezvoltarea psihică

Aceasta este teama cea mai profundă și adesea problema cea mai ignorată. O evaluare psihologică se impune dacă există și cel mai mic semn de întrebare și este urmată de o testare a vorbirii efectuată de către un logoped.

Cum ajută un logoped? În primul rând logopedul va evalua calitatea vorbirii celui mic, stadiul său de dezvoltare și ulterior recomandă sau nu sesiuni de terapie verbală. Pe parcursul acestor sesiuni este important ca părinții să fie prezenți și să conlucreze cu acesta, completându-l cu exerciții și activități acasă. Cel mai adesea, un logoped este deschis colaborării cu părinții, îi îndrumă, le oferă materiale, sfaturi, exemple.

Dezvoltarea limbajului este deosebit de importantă pentru copil. Această achiziție atrage o dezvoltare generală armonioasă așadar, se impune ajutarea copilului, din primele sale zile de viață, printr-o comunicare constantă. Părintele va verbaliza majoritatea acțiunilor sale, chiar dacă pare că cel mic nu pricepe nimic. Copilului i se va citi din primele săptămâni, va fi antrenat în jocuri diverse care să-l ajute în dezvoltarea sa, i se va cânta și va fi permanent încurajat să imite sunete și să pronunțe cuvinte. Să nu uităm că dezvoltarea vorbirii începe întotdeauna în familie, iar mediul familial are o influență majoră în procesul de dezvoltare echilibrată a celui mic.

Alexandra Deșliu,

Educator

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?