Copilăria văzută prin teatru. Toul este un joc

 

Bună ziua! Mă numesc Alexandra Ioachim și sunt actriță. Dacă îmi permiteți, vă voi invita să fiți alături de mine, să intrăm împreună într-un joc. Un joc foarte serios care se numește, generic, teatru. Vă mulțumesc!

Haideți să redevenim pentru o clipă copii.

De ce copilăria văzută prin teatru?

Pentru că: dacă suntem sinceri, și eu plec de la această premisă, orice matur își aduce aminte cu bucurie, cu nostalgie, cu emoție, de acea perioadă din viața lui în care nu existau limite. COPILĂRIA. Acea perioadă din viață în care vârsta ne permite să fim proprii nostri șefi (adică să ne luăm în mânuțele noastre mici propriile decizii. Ex: astăzi vreau să fiu prințesă, doctor și aviator, sau să conduc un metrou, un tren sau un avion!)

Sigur că atunci când eram copii, nu ne puneam problema dacă sau cum putem face aceste lucruri: Ne trebuia doar o mătură sau o foaie de hârtie sau o eșarfă “împrumutată” din dulapul mamei.

Ce să mai vorbim de lingura cu care, aproape sigur vă spun, (căci și eu am fost cândva copil, oricât de greu v-ar veni să credeți), nu voiam să mâncăm, ci să devină o baghetă magică, să transforme supa sau ciorba în prăjitură, furculița nu era bună pentru felul doi, ci devenea o sabie, sau o unealtă necunoscută cu care eventual strângeam de pe jos resturile de la o fostă bluză care devenise brusc rochie sau șal, sau pur și simplu franjurii pe care nu știam noi exact la ce îi vom folosi, dar cu siguranță trebuiau strânși că altfel, văleu! Ne certa mama!

Pot continua așa la nesfârșit, dar cred că am atras deja atenția asupra punctului de plecare. De ce copilăria văzută prin teatru?!!

Dacă ați acceptat “jocul” meu, putem continua!

Chiar dacă nu, se mai întâmplă, nu e nici o supărare, tot putem continua!

Pentru că: TEATRUL E CEL MAI SERIOS JOC DIN LUME!

Avem poveste, personaje și final. Cel mai important este finalul, pentru că acolo sunt acele magice aplauze. Suntem copii și avem nevoie de o confirmare: că spunem o poezie, că interpretăm un personaj sau, și mai frumos, adăugăm un cântec, din sufletul nostru mic pentru sufletele tuturor celor mari, avem nevoie de o confirmare.

Dacă am ajuns la sufletele voastre, aplaudați!

Dacă nu am ajuns destul, aplaudați!

Vom repeta, vom exersa și vom ajunge mâine. Doar aplaudați! Cu mintea, cu inima, cu palmele. Și aplaudați tare, să vă auzim! Mulțumim!

“Tare și cu talent!” îmi spunea profesorul meu, marele actor Alexandru Repan. Ne spunea tuturor, și eram 20 de studenti în an! Era un fel de motto, pentru mine, cel puțin a devenit un mod de a gândi. Nu am ajuns și nu voi ajunge vreodată cea mai bună sau cunoscută actriță de teatru, dar cu siguranță pot da mai departe copiilor acest mesaj.

Talent au toți . De restul trebuie să ne ocupăm.

Cu ajutorul teatrului copilul învață să își controleze emoțiile, să își gestioneze respirația, să vorbească foarte clar și corect conștientizând în timp importanța lecțiilor de vorbire și a exercițiilor de dicție, caraghioase în felul lor, dar foarte necesare.

Tot cu ajutorul teatrului, pe parcursul repetițiilor copilul capătă încredere în sine și “se deschide”, faptul că el este un personaj care vorbește, și nu el, elevul din clasă care trebuie să ridice mâna înainte de a vorbi, îi dă sentimentul de libertate (și de aici începe de fapt, treaba profesorului de teatru). Senzația copilului este că se joacă, deci nu există reguli și atnci se exprimă liber, fără rețineri. El nu știe că, de fapt, în teatru sunt cele mai stricte reguli: spunem textul atunci când trebuie, nu când vrem voi, repetăm de 10, 100, 1000 de ori până cănd textul se asimilează și “curge” de la sine, devine credibil; fixăm niște mișcări, trasee, pauze și acestea rămân bătute în cuie. Greu nu este să înveți un text, greu este să îl apropii de tine, așa cum să creezi un personaj e mai ușor decât să ieși din el, pentru că urmează altul și altul. Și iarăși intervine profesorul care trebuie să aibă mare grijă în gestionarea stărilor emotive ale copilului, pentru că altfel se creează un amalgan greu de controlat. Am întâlnit copii care la clasă erau foarte timizi, în schimb la repetiții și mai ales în spectacol se transformau brusc pentru că personajul le permitea, sau invers, cei mai năzdrăvani aveau emoții atât de mari când le venea rândul la replică, încât aproape nu-i auzeam. Din acest motiv rolul profesorului de teatru este să descopere și să scoată la iveală acea latură ascunsă a personalității copilului și să îl convigă prin repetiții și probă practică, adică spectacolul, că acea latură a lui e interesantă pe scenă, nu cea pe care o crede el sau nu are curajul să o dezvolte singur. Pe scurt, cel mai important este că prin teatru, datorită regulilor de bază, adică: seriozitate, răbdare, concentrare, copilul ajunge să se autocunoască, să capete încredere în propriile forțe, să-și pună sufletul pe tavă în fața spectatorilor, colegilor care îl privesc altfel acum, că e actor, a părinților, a bunicilor, profesorilor…Și așa primește cea mai mare recompensă din lume: mulțumirea de sine!

Din punct de vedere educațional, teatru se numără printre cele mai recomandate activități pentru o dezvoltare armonioasă a copilului: motric, lingvistic și mai ales imagistic.

Lecțiile de dicție, canto, dans, exerciții de vorbire scenică, impostație și improvizație, jocurile de memorie, toate duc la rezultate vizibile în timp,  atât pentru copii, cât și pentru părinți. Așa că, dragi părinți, să nu uităm să fim copii! Să încercăm să privim lumea prin ochii unui copil și teatrul prin sufletul lui curat!

Copiii sunt cei mai buni actori, pentru că sunt sinceri! Haideți să fim mereu alături de ei, să încercăm să le păstrăm cât mai mult timp această puritate care va dispărea cu timpul, pentru că, ce să faci, acesta este cursul vieții, vor deveni părinți la rândul or și le vor spune copiilor lor ce vă spun eu acum dumneavoastră: Aplaudați! În fiecare zi în care ei zâmbesc, aplaudați! Cu palmele, cu sufletul, aplaudați! Tare, tare de tot, să vă auzim!

Mulțumesc!

Prof. Alexandra Ioachim

No Comments

Post a Comment

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?