De azi, lăsați războiul în trecut! (text bilingv: română-rusă)

În viață avem două variante… să fim indiferenți sau să ne implicăm! Sunt două opțiuni total diferite, iar viața noastră se poate schimba radical în momentul în care o alegem pe cea de-a doua.

În luna Februarie a acestui an, un eveniment tragic a schimbat viața a zeci de mii de oameni. Războiul din Ucraina a lăsat mii de familii pe drumuri, copii speriați, mame îngrijorate și bărbați înarmați! Ambiția unui singur om a provocat o suferință cruntă, suflete care și-au pierdut speranța și ochi care au plâns râuri de lacrimi! Dar lumea e atât de mare, plină de posibilități și, cel mai frumos aspect, nu știi niciodată ce te așteaptă la următorul pas. Poate un cămin, poate un nou prieten, poate un viitor mai bun!

Noi suntem Lumea Conil! Oameni care cred în schimbarea în bine, oameni sinceri, care ajută ori de câte ori au posibilitatea! Iubim frumosul, armonia, zâmbetele și incluziunea! Luptăm de mai bine de 12 ani pentru a stabili un sistem incluziv în învățământul din țară și credem cu tărie că învingem în fiecare zi discriminarea socială și școlară!

Iată că, și în contextul Războiului din Ucraina am ales cea de-a doua variantă! Aceea de a ne implica, de a întinde o mână de ajutor unor oameni aflați în nevoie. Luminița de la capătul tunelului lor este chiar lumina pe care noi am aprins-o în urmă cu mulți ani, atunci când a luat naștere Asociația Conil!

Grădinițele Conil își măresc, cu această ocazie, grupele de micuți veseli și energici! Includem 20 de copii ucrainieni, refugiați ai războiului, în grupele mici (3 ani) și mijlocii (4-5 ani), din toate sediile noastre din capitală, zonele Eroilor, Crângași și Drumul Taberei!

Iată cât de ușor este să rescrii un final fericit într-o poveste ce părea tragică! Acum, atât noi cât și micuții ucrainieni, vom crește împreună, într-un mediu sigur, tolerant, benefic dezvoltării armonioase a minții și a corpului, învățând zi de zi lucruri noi unii de la ceilalți!

Fii și tu o parte din povestea acestor copii curajoși și implică-te cât poți pentru a face schimbarea pe care toți o așteptăm! Susține Asociația Conil prin orice modalitate ai putea, donații, promovare, vizite, și hrănește-ți sufletul cu lumina noastră! Indiferența nu va schimba niciodată lumea!

У житті у нас є два варіанти... бути байдужим або втрутитися! Це два абсолютно різних варіанти, і наше життя може радикально змінитися в той момент, коли ми виберемо другий.
У лютому цього року трагічна подія змінила життя десятків тисяч людей. Війна в Україні залишила тисячі родин на дорозі, наляканих дітей, стурбованих матерів та озброєних чоловіків! Амбіції однієї людини спричинили жорстокі страждання, душі, що втратили надію, та очі, які виплакали ріки сліз! Але світ такий великий, повний можливостей, і найприємніше, ви ніколи не знаєте, що чекає на вас на наступному кроці. Можливо дім, можливо новий друг, можливо краще майбутнє!
Ми - світ Conil! Людей, які вірять у зміни на краще, чесних людей, які допомагають, чим можуть! Любимо красу, гармонію, усмішки та інклюзивність! Ми понад 12 років боремося за створення інклюзивної системи освіти в країні і твердо віримо, що кожного дня перемагаємо соціальну та шкільну дискримінацію!
Тут і в контексті війни в Україні я вибрав другий варіант! Це долучатися, простягати руку допомоги людям, які цього потребують. Світло в кінці їхнього тунелю — це те саме світло, яке ми запалили багато років тому, коли народилася Асоціація Conil!
З цієї нагоди дитячі садки Conil збільшують свої групи веселих та енергійних малят! Ми включаємо 20 українських дітей, біженців війни, у наші малі (3 роки) та середні (4-5 років) групи в усіх наших штабах у столиці, районах Cângași, Eroilor, Drumul Taberei!
Ось як легко переписати щасливий кінець історії, яка здавалася трагічною! Тепер і ми, і маленькі українці зростатимемо разом, у безпечному, толерантному середовищі, корисному для гармонійного розвитку душі та тіла, щодня навчаючись одне від одного нового!
Станьте частиною історії цих відважних дітей і долучіться якомога більше до змін, яких ми всі чекаємо! Підтримайте Асоціацію Conil будь-яким способом: пожертвуваннями, просуванням, відвідуваннями та живіть свою душу нашим світлом! Байдужість ніколи не змінить світ!

 

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?