Activitățile extrașcolare pentru copii, cheia succesului

activități extrașcolare

Activități extrașcolare pentru copii, cheia succesului?  Dacă te gândești la copilăria ta, care este primul lucru care îți vine în minte?

Mersul pe bicicletă, gătitul cu mama, cântatul la chitară și focurile de tabără, jucatul afară cu prietenii -badminton, fotbal sau poate chiar handbal.

Noua generație însă este acum ocupată mult mai mult cu jocurile pe calculator, pe Play Station sau cu YouTube. Și, cu toate că uneori aceste activități au aspectele lor pozitive, dezvoltându-le creativitatea celor mici, parcă întotdeauna am prefera socializarea și activitățile în aer liber sau cele ghidate.

Activități Extrașcolare la cel mai mare Centru Educațional din Ghencea. 

Din octombrie deschidem porțile celui mai mare Centru Educațional din Ghencea și vă întâmpinăm  cu o gamă variată de activități și workshopuri pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari. Știind că fiecare copil este diferit, am încercat să creăm o ofertă de activități potrivită pentru orice micuț!

Activitați extrașcolare dinamice? Ce zici de puțină mișcare?

Spre exemplu, pentru cei cu înclinații sportive, noi oferim cursuri de Judo, Tenis, Înot, Zumba sau Sport și Mișcare pentru cei mai începători.

Sau poate muzică?

Dar, nu toți copiii sunt pasionați de sport. Cu toate că activitatea fizică este importantă pentru dezvoltarea fiecărui individ, noi oferim cursuri și pentru cei ce doresc să își dezvolte abilitățile muzicale sau artistice. Cursurile de pian, chitară sau tobe sunt preferatele celor mici! Pentru cei pasionați de muzică și cântat, am creat Corul CONIL – locul perfect pentru viitorii cântăreți.

Activități artistice

Balet pentru micile prințese dar și Dansuri moderne, Teatru și Pictură sunt pe lista noastră. Iar pentru cei care își doresc să intre la Tonitza am introdus în weekend și un curs intensiv de pregătire pentru examenul de admitere la liceul Tonitza.

Și încă o activitate extrașcolară pentru micii programatori

Nu i-am uitat nici pe cei pasionați de IT, care vor găsi la noi cursul perfect de inițiere în tainele limbajelor de programare și al construcției de roboței ce pot fi programați așa cum își doresc ei.

Alte activități… Workshop-uri părinte-copil

Pentru noi este important ca prin aceste activități sa contribuim la dezvoltarea armonioasa a copiilor. Așadar, oferim workshop-uri speciale părinte-copil! Pentru a facilita comunicarea dintre părinte si copil și pentru a vă încuraja să petreceți timp de calitate împreună cu copilul dumneavoastră, am create workshop-urile de arta, yoga, gătit, etc.

Într-un mediu informal, copiii și părinții pot învăța împreună despre arta fotografiei. De asemenea, oferim și cursuri de yoga și Zumba pentru părinți și copii, care va pot ajuta să vă mențineți sănătoși și activi! Iar, unul din favoritele noastre, workshop-ul de dezvoltare personală părinte-copil, care vă va ajuta să mențineți o relație sănătoasă cu copilul dumneavoastră și să vă îmbunătăți comunicarea!

Și au mai rămas părinții…Activități pentru adulți

La Centrul Educațional CONIL din Ghencea părinții pot alege să joace Tenis pe terenurile noastre, sau pot intra la orele de Zumba și Aerobic, în timp ce copiii sunt la activitățile lor. Și dacă vor să iasă puțin din cotidian, Dansurile Latino sunt alegerea perfectă unde nu numai că vor învăța mișcări noi pe ritmurile celor mai în vogă melodii latino, dar pot și socializa. Și nu i-am neglijat nici pe cei care au pe listă anul acesta cursuri de educație financiară și leadership.

Activitățile Extrașcolare reprezintă investiția cea mai sigură în viitorul copilului tău!

Beneficiile acestor activități sunt numeroase. Copilăria este perioada în care avem toate ușile deschise, așa că este important pentru fiecare copil să încerce să participe la cât mai multe activități extrașcolare pentru a vedea care ce i se potrivește cel mai bine! Noi considerăm că fiecare copil este o lume care merită explorată, și de aceea vă propunem o lista vastă de activități din care puteți alege. Puteți vedea lista accesând pagina de Facebook , site-ul nostru sau accesând direct link-urile de mai jos.

Activități extrașcolare:

Activități Extrașcolare

Workshop uri părinte-copil:

Workshop-uri Parinte – Copil

 

 

 

No Comments

Post a Comment

Open chat
Buna,
Cu ce te putem ajuta?