Inca o poveste despre prietenie

Inca o poveste despre prietenie

Prietenia…lung cuvânt și tare frumos!

Îl putem defini, oare, atât de simplu?

 

Îmi place să cred că în fiecare etapă marcantă din viața noastră îi dăm un alt sens, o altă definiție. Când eram mică, prinsă în transa dulce a copilăriei, îl consideram prieten pe cel care nu ezita să joace „floare floare deschide-te” sau „prinselea” cu mine. Pe cel care împărțea cu mine desertul său la grădiniță și îmi oferea jucăria lui de fiecare dată când mă plictiseam de a mea.

Deodată am zburat spre școala generală și mi-a fost prieten cel care mă ajuta mereu la teme și proiecte, cel care îmi împrumuta cărți și creioane colorate, cel care îmi arăta farse în pauze și încerca să ghicească culoarea mea preferată. Am ajuns în ciclul gimnazial și am descoperit prietenia în sfaturi, aspirații și susținere în momentele pe care pe atunci le consideram critice (teste, teze și temuta EN).

Anii au trecut ca vântul și m-am trezit la liceu, înconjurată de oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată și alături de care urma să petrec „cei mai frumoși ani din adolescență”. Aici, prietenia a luat o cu totul altă formă. S-a transformat în discuții nocturne despre viitor, trecut și prezent, în depănare de amintiri, în valuri de cunoaștere. Am învățat cât de important este să depui efort pentru a înțelege, asculta și ajuta. Am învățat despre dezamăgire, greșeli și maturizare. Și mai ales, despre cât de minunat este să ai un prieten care să rămână alături de tine indiferent de circumstanțe.

Acum, când mă îndrept în viteză spre o altă etapă importantă, nu pot să nu mă întreb cum voi defini prietenia mai departe… Uitându-mă, totuși, la aceste rânduri așternute mai sus, realizez că toate experiențele mele cu acest cuvânt au pornit de la câteva caracteristici distincte.

Am descoperit prietenia la grădinița CONIL, învăluită în socializarea cu toți copiii de acolo. Tipici și atipici, alături de aceștia am experimentat pentru prima oară încrederea, bunătatea, generozitatea, loialitatea și atașamentul. Valori pe care le regăsesc astăzi în definiția mea pentru acest cuvânt magic.

Deși urmează să cunosc și alte ramuri ale acesteia, îmi va rămâne mereu în suflet inocența și puritatea ei din copilărie, alături de locul în care am simțit pentru prima oară bucuria de a lega o prietenie.

 

No Comments

Post A Comment

Translate »